Secretul-despre-cum-am-scapat-de-candidoza-vaginala
octombrie 29, 2020 De admin 0

Secretul despre cum am scapat de candidoza vaginala

Buna, fetelor! Era imediat dupa anul nou, in zilele acelea libere. S-au invitat la noi sora si cumnatul meu, sa jucam ceva impreuna. In timp ce ne jucam, sora mea scoate din poseta un pachet de absorbante de la #tianDe, si-mi zice cateva cuvinte despre ele: ca sunt facute din bumbac, cu plante naturale; apoi imi lasa un pachet sa-l folosesc.
 
Am inceput sa le folosesc ca sa ma conving ca sunt ok. Dupa prima luna de folosinta, nu mi-am dat seama de nimic. Abia cand mi-a venit menstruatia in urmatoarea luna, mi-am dat seama ca nu am mai avut bufeurile specifice pe care le aveam de obicei in zilele dinainte, in aceasta perioada de premenopauza. Chiar am putut purta o pereche de pijamale pe care nu le mai purtasem de 5 ani, deoarece erau prea groase, si m-am putut inveli cu acelasi pled cu al sotului, deoarece cand ma luau bufeurile, imi schimbam pledul cu unul mai suptire. Nu-mi venea sa cred….
 
Apoi, aveam un obicei sa sar dimineata de 60 de ori ca sa-mi stimulez sistemul imunitar. Fusesem la un curs de dezvoltare personala de-a lui Florin Pasat, si acolo am exersat acest lucru si apoi am facut din el un obicei. Am vazut ca avea un efect benefic pentru constipatie. Acum, SURPRIZA ‼️ Nu-mi venea sa cred. Puteam sa sar, fara sa mai trebuiasca sa ma asez la toaleta doar dupa cateva sarituri, asa cum faceam inainte, deoarece, imi venea sa urinez. Si ca sa ma conving si mai bine, in ziua aceea am sarit de 70 de ori. Nu-mi venea sa cred….Puteam sari fara intrerupere. Muschiul Kegel sau pelvisul mi se intarise.
 
Toate cestea le-am pus cap la cap abia acum, doar dupa o luna de folosinta😀
 
Povestind cu sora mea efecetele acestor absorbante, am aflat ca sunt multe femei care au avut surprize bune, de tot felul, cu aceste produse pe baza de plante.
 
Va dati seama ca dupa aceste efecte, am inceput sa folosesc aceste absorbante mai departe. La situatia mea, asa dupa cum ati aflat din povestea mea, (vezi  AICI, daca n-ai citit inca), ca aveam probleme de cand am fost copila cu candidoza vaginala, foloseam aceste absorbante si pentru zile normale, dar si pentru zile critice.
 
Ca la orice perioada de vindecare, in cazul meu, luna a doua cand am folosit aceste absorbante a fost cea mai grea perioada. In timpul unei nopti in perioada critica, nu stiu ce efect au avut, dar m-am trezit cu o durere, de parca mi-a tras cineva un picior. Am avut dureri, rupturi, roseate, umflaturi, toate o data, mai mult ca nici odata. Aveam sa aflu mai tarziu ca asta se cheama “criza vindecarii”‼️ Am inceput sa folosesc tot din aceeasi gama niste absorbante speciale, cu care se face o cura de minim 7 zile si 7 nopti, cura ce ar fi bine sa o faca si partenerul. Este indicat de doua ori pe an, iar in cazuri mai grave, o cura de 30 de zile. Apoi, cu timpul, zona s-a micsorat, s-a albit, s-a calmat.
 
Asa arata in interior absorbantele „energia vietii”, cu 38 de plante uscate:
 
absorbante-energia-vietii-tiande

absorbante „energia vietii”

 

Apoi, pentru urmatoarea perioada, am folosit absorbante zilnice „energia plantelor” :

absorbante-energia-plantelor-pentru-zile-normale-tiande

absorbante „energia plantelor” pentru zile normale

impreuna cu aceste absorbante „enegria plantelor” pentru zile critice:

absorbante-energia-plantelor-zile-critice-tiande

absorbante „energia plantelor” zile critice

 
 
care sunt facute tot din bumbac pur 100%, cu plante medicinale. Sunt si absorbante pentru nopti critice, foarte lungi si late, care sunt folositoare in cazurile in care scurgerile sunt foarte abundente.
In acelasi timp am folosit gelul intim pentru ingrijire delicata,  la fel, facut cu plante, cu argint colonial si acid lactic, gel care, pe langa efectul de lubrifiere si calmare, aduce cu sine confort si mentine PH-ul in limite normale.
gel-intim-gentle-care-tiande

gel intim „gentle care”

Tot pentru uscaciunea vaginala am mai folosit volupta for women, un gel special, care aduce cu sine o mare palcere in timpul actului sexual, ajungandu-se la orgasm. Apropos, 90% dintre femei nu au avut niciodata orgasm, mai ales din cauza acestor problemelor de sanatate din zona intima.

volupta-for-women-tiande

volupta for women

Toate aceste produse naturale, aceste absorbante fito-comprese, sunt fabricate din extracte vegetale, folosind retetele stavechi ale medicine traditionale chineze, facute din bumbac pur, care lasa pielea sa respire, si nu pastreaza umezeala.

Acum e foarte bine. Eu nu mai pot folosi absorbantele din comert. Simt ca sunt intr-o punga de plastic, efect pe care nu-l simteam atunci cnd le foloseam. Cand folosesc aceste absorbante cu plante, simt ca trece vantul printre picioare. Este o senzatie foarte “ciudata-placuta” de prospetime, datorita uleiurilor esentiale continute.
Atunci, n-am stiut, dar exista un
 
 
 
 
PROGRAM CLIMACTERIU (pentru bufeuri),
 
ce tin de SANATATEA FEMEII, care contin aceste absorbante, ceaiuri si plasturi de detoxifiere care ajuta la vindecarea mult mai rapida si sigura a bolilor intime ale femeii!
 
ATENTIE! Aceste absorbante nu sunt recomandate pe perioada sarcinii, daca in aceasta perioada sarcina nu decurge normal.
 
Candida apare si este intretinuta de probleme digestive. Eu am avut constipatie din copilarie, si candida, iar de vreo 10 ani in urma si balonare.
 
Uite cum mi-am schimbat stilul de alimentatie, odata cu folosirea acestor produse: https://www.health-tiande.com/iata-ce-m-a-motivat-sa-adopt-un-stil-de-viata-sanatos
Spread the love