Crema cu placenta de oaie
iulie 27, 2021 De admin 0

Cum se foloseste crema cu placenta de oaie si fond de ten in perioada verii?


Iată cum am scăpat de mâncărimile de pe față datorate razelor de soare!

Crema cu placentă de oaie 🐑🐑 si cu fond de ten, este o cremă magică. Si deși este destul de hidratantă, se poate folosi chiar si vara.⛱️

Eeste o crema indragită de multe femei, deoarece este atât de simplu de aplicat și in acelasi timp, având și fond de ten in ea, dintr-o singură miscare te dai și cu cremă și cu fond de ten.

Fiind disponibilă in două culori, este potrivită pentru toate nuanțele de piele, dar și pentru taote tipurile de ten.

Personal, de câțiva ani buni, vara, dar și iarna câteodată, când ieșeam afară, aveam o roșeață pe obraji si o mâncărime, mă scărpinam tare si tot nu-mi trecea. Desi am început să folosesc crema cu protectie solară din comerț, si mă protejam mereu si cu pălărie 👒, cu ochelati de soare 🕶, mai ales în natură, dar tot nu se rezolvase această mâncarime pe obraji.😊

Acum, când am aflat că această cremă cu placentă de oaie are inclus și fondul de ten și fiind din fire foarte comodă, si nu-mi place sa mă aranjez prea mult, am folosit-o. Cu prima ocazie când am fost la iarbă verde, nu mi-am pus pălărie, dar am folosit crema aceasta. SURPRIZĂ! N-am mai avut acele mâncărimi pe obraji.🌞

Persoanele care m-au văzut, mi-au zis ca ceva s-a schimbat la mine, atât de mult mi-a luminat fața.

O recomand! ❤️ ❤️

 

Efectele cremei cu placenta de oaie si fond de ten:

  • activează celulele,
  • întăreste membranele celulare ale pielii,
  • ajută la eliminarea toxinelor,
  • hrănește, hidratează in profunzime,
  • protejează perfect pielea de expunerea la UV în timpul zilei,
  • prevenirea apariției ridurilor și a petelor de pigmentare,
  • oferă luminozitate,
  • redă elasticitatea,
  • catifelează faţa și îi dă o nuanţă naturală, avand doua nuante;
  • acopera imperfectiunile tenului fără a crea un efect de mască pe față,
  • previne îmbatrânirea pielii si aparitia ridurilor,
  • poate fi folosită la orice vârstă.

Ingredientele cremei cu placenta de oaie si fond de ten:

  • componente biologice bazate pe alge marine,
  • aminoacizi din placentă,
  • ingrediente de hidratare,
  • vitamina E.

 

Citeste si:

::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Volupta+ for women, nu doar pentru plăcere!

Gel intim pentru îngrijire delicată, din seria Altai

::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

 

3 Pași simpli in aplicarea cremei cu placenta de oaie și fond de ten, în perioada verii?

Pasul 1: curătăm pielea,

Pasul 2: aplicăm tonicul,

Pasul 3: întindem crema cu placentă de oaie cu un burete cosmetic de curatare umed.

Datorită buretelui, vei putea aplica o cantitate mică de cremă, care distribuie uniform în strat subțire.

Buretele de celuloza este conceput pentru curatarea rapida si usoara a pielii sau pentru aplicare fondului de ten.

P.S. Dacă ai un ten gras, aplică pe fața „praf de perlă” ca o pudră. Acesta face ca pielea feței sa fie perfectă, mată și regleaza secreția de sebum.

Pudra de perle:

  • este 100% naturală,
  • netezește eficient ridurile,
  • elimină radicalii liberi,
  • întăreşte funcția de protecție a celulelor,
  • matifiaza tenul,
  • pregateste tenul fetei pentru fixarea machiaj.

 

Produsele folosite la pregatirea tenului pentru machiaj:

 
Burete cosmetic de curatare

Burete cosmetic de curatare

Mască solubilă ”Pearl Powder

Mască solubilă ”Pearl Powder

 

Vezi in video-ul de mai jos, cum sa folosești „crema cu placenta de oaie si cu fond de ten„, impreuna cu buretelul si cu praful de perla!

Sursa video-ului AICI!

 

 

Multa sanatate!

Mady

 

DACA TI-A PLACUT ARTICOLUL, DA-I UN SHARE!